fbpx

Blog

05/08/2019

6 lucruri de învățat din experiența arhitectului care a proiectat “Atrium Garden” Iași

Într-o conversație purtată cu franchețe, dar și cu o manieră distinsă de a spune lucrurilor pe nume, arhitectul care a proiectat și a gândit de la zero ansamblul rezidențial “Atrium Garden” (din Iași, Valea Lupului) ne-a povestit despre cum ar alege ea un apartament, ce anume ar determina-o să spună “NU” din start unei locuințe și ce sfat le-ar da dezvoltatorilor imobiliari din Iași.

1. Modificările “din mers” la un proiect imobiliar pot afecta întregul ansamblu

– Cum se conturează un proiect pe planșa arhitectului? După “chipul și asemănarea” dezvoltatorului – și bugetul lui, desigur – sau după nevoile reale ale locatarilor?
A.I: – Un arhitect trebuie să aibă în vedere ambele perspective, practic, să se pună în pielea dezvoltatorului, dar și a beneficiarului final. Și să găsească un echilibru. Totodată, e misiunea lui aceea de a crea, de a da un stil unei construcții, o anumită personalitate – fie că e vorba de o casă sau de un ansamblu rezidențial.

– După ce criterii vă alegeți proiectele în care vă implicați și cele în care nu?

A.I: – După disponibilitatea dezvoltatorilor de a fi receptivi la ceea ce le spun, la ideile sugerate. E foarte important ca un beneficiar să înțeleagă și să respecte ce ai vrut să faci ca arhitect. Orice modificare intervenită pe parcursul execuției duce la modificări ale volumetriei, chiar dacă, aparent, unora li se pare că e doar o modificare minoră. Nu, nu e așa. Se modifică întreg ansamblul dacă se deteriorează o parte din întreg. Sunt puțini beneficiari care înțeleg acest fapt și care respectă întru totul ceea ce ai proiectat tu, ca arhitect.

2. Gândiți-vă bine, principiul “fiecare centrimetru pătrat trebuie folosit la maxim” s-ar putea să fie… păgubos

– La proiectul Atrium Garden, de la ce idee ați pornit?

A.I: – De la bun început, am pornit de la ideea de a proiecta un complex care să nu fie de mari dimensiuni, cu o proporție foarte rezonabilă între spațiul verde, plantat, și spațiul construit.

Apoi, am avut în vedere ca noile blocuri să nu stânjeanească, și la rândul lor să nu fie stânjenite de vecinătăți. E o regulă de bun simț aici și, cât mi-a stat în putință, am vrut să țin cont de ea.

Iar punctul-cheie a fost acest spațiu comun verde, care să aibă rolul de a uni. În ansamblurile sau blocurile foarte mari nu se creează relații între persoane. Ori aici, la Atrium, am pornit cu visul de a crea o comunitate, ne-am dorit ca timpul petrecut acasa să-i reunească pe oameni, copii lor să crească împreună, să existe mai multă interacțiune și mai multă viață împărtășită unii cu alții.

– Privind acum comparativ, există diferențe între conceptul pe care dvs., ca arhitect, l-ați proiectat și realitatea propriu-zisă de pe șantier?

A.I: – La Atrium Garden, per total, s-a respectat proiectul. Sunt și câteva diferențe, dar foarte puține și nesemnificative. Ca în orice devenire, și în acest proiect au existat semne de îndoială, de incertitudine. Vă pot da ca exemplu partea cu terasele/balcoanele. Au fost discuții la acest capitol, s-a luat în calcul ideea de a închide balcoanele cu parapet plin, opac, pornind de la obișnuința proprietarilor de a avea balcoanele “baricadate”, pentru ca fiecare centimetru pătrat să fie folosit. Dar cum ar fi fost aspectul general al unei astfel de clădiri? Vă spun eu: asemănător cu cel al unei cazemate.

De aceea am ținut foarte mult la acest aspect, iar dezvoltatorul a avut curajul să-și asume ideea de a păstra terasele deschise. Prin aceasta, se schimbă întreg aspectul complexului, și, mai mult decât atât, se creează această legătură dintre spațiul interior și cel exterior.

Practic, terasele – care în cazul de față au o lățime de 2,4 ml –  devin o prelungire a spațiului interior spre exterior, o zonă de recreere și liniște. Te îmbie, pe tine ca proprietar de apartament, să faci un pas spre natură și să te bucuri simțind că ești parte din ea, și ea din tine.

Cred că e păgubos acest principiu de a folosi fiecare centimetru la maxim, de a te înconjura mereu de pereți (de sticlă sau nu), fără a te gândi la ceea ce îți aduce cu adevărat mai mult confort, mai multă viață.

– Poate că acest principiu vine din teamă, din dorința de a nu risca să ai un balcon plin de umezeală timp de 7-8 luni pe an.

A.I: – Pot să vă asigur că nu e un risc mai mare decât la o casă pe pământ cu terasă. Mai ales că, din punct de vedere al execuției și materialelor, au fost luate toate măsurile de siguranță, pe partea de hidroizolație. De ce, în cazul casei, terasa ar fi acceptabilă – chiar dorită de proprietari -, iar în cazul unui apartament nu?

3. Înainte de a cumpăra, cereți un sfat de la un bun cunoscător!

– Cred că în 95% dintre proiectele rezidențiale sunt folosite, în descrierea lor, cuvintele “materiale și finisaje de calitate, dotări premium etc.”. Dar, în realitate, trece un an, sau doi de când sunt puse în folosință și apar problemele: cade tencuiala exterioară, plăcile de gresie se sparg, caloriferele “joacă” pe pereți și scapă apă etc. La ce să ne uităm, ca să nu ne lăsăm păcăliți de cuvinte?

A.I: – E greu să vă spun, e ca și cum ați vrea să vă dau o formulă magică și aceasta să funcționeze în orice situație. Singura pe care v-o pot da este: cereți un sfat de la un bun cunoscător! Acum, tendința pe piața imobiliară este aceea de a construi apartamente cât mai mici, astfel încât să fie vandabile. Aici se reflectă puterea economică a țării. Când ai bani puțini, te limitezi la ceea ce-ți poți permite.
Iar un dezvoltator imobiliar își face calculele astfel: atât e partea de teren, atât e structura, atât sunt materialele și finisajele.

La teren și structură, nu are cum să intervină pentru a face economii în avantajul său. La calitatea și siguranța structurii, nu poate face rabat – decât dacă își asumă niște ilegalități și consecințele aferente. De aceea, diferențele între blocuri vor apărea la materiale, finisaje și modul de execuție al acestora. Îți dai seama de aceste diferențe dacă te uiți în detaliu la pardoseli, faianță, instalații interioare, lavoare, căzi, calorifere, rețea de distribuție, centrală termică, tâmplărie, etc.

Ce pot să vă spun este că la Atrium nu sunt șanse să vezi astfel de neajunsuri, cum ar fi tencuiala căzută de pe pereți după primul an de folosință. E un ansamblu de blocuri unde nu s-a mers pe ideea de cantitate, are finisaje bune, cu materiale peste medie, fără a se ajunge la un preț exagerat al apartamentelor – lucru mai rar întâlnit pe piața imobiliară ieșeană.

4. Spuneți NU dacă…

Ce trebuie să verifici la apartamentele din blocurile noi? – 5 indicii esențiale

– Dacă ați fi în ipostaza cumpărătorului, care ar fi acel motiv care v-ar face să spuneți NU din start, de la prima vedere a unui apartament?

A.I: – Eu, atunci când văd pentru prima dată un apartament nou, pornesc de la compartimentare. Dacă simt că aceasta este în regulă, trec la următoarea etapă și  încep să observ detalii.

Așadar, acesta este testul inițial, din punctul meu de vedere: spațiul ca și organizare a lui. Când evaluez partea funcțională a apartamentului, mă gândesc dacă mă satisface sau nu, luând în calcul că voi sta acolo continuu, că va trebui să mă descurc în acel spațiu zi de zi.

Ca să vă dau și câteva exemple concrete, aș spune NU din start dacă:

  • nu ar exista o separare între zona de zi și zona de noapte. E clar de ce: amestecarea lor implică un disconfort total;
  • aș găsi un open space cu camera de zi și bucătăria îngrămădite amândouă într-un spațiu relativ mic – un fel de 2 în 1 chinuit, tras de păr. Eu încurajez principiul open space, însă doar dacă păstrezi dimensiunea mare a camerei de zi și adaugi bucătăria în așa fel încât să ai o posibilitate funcțională și estetică de a masca blatul;
  • aș găsi un apartament cu camere foarte mici, spre exemplu un dormitor în care abia ai loc să te dai jos din pat, sau în care nu te poți mișca decât, eventual, atingându-te de corpurile de mobilier. Pentru mine, calitatea vieții scade în apartamentele foarte mici. E vorba de acea libertate de mișcare pe care nu o mai ai în propria casă.

IMAGINI REALE: Ce apartamente a mai construit până acum dezvoltatorul de la Atrium Garden?


5. Un sfat pentru toți dezvoltatorii imobiliari

– Dacă ar fi să le dați un sfat, din inimă, celor care vor să dezvolte proiecte imobiliare în Iași, care ar fi acela?

A.I: – Le-aș spune, înainte de toate, că orice proiect trebuie gândit în ansamblu, ținând cont de ceea ce vor să facă ei, dar și de ceea ce este în jur, de vecinătăți. Cu alte cuvinte: atunci când propui ceva, ai grijă să fie bine nu doar pentru tine, ci și pentru cei din jur. Sunt conștientă de faptul că orice nouă prezență în peisaj e văzută ca o intruziune și sunt șanse foarte mari să deranjezi pe cei din jur. Dar tu, ca dezvoltator, poți alege: fie să-ți pese și să faci tot posibilul pentru ca efectul asupra vecinătăților să fie minim, fie să-ți vezi doar propriul interes. Sfatul meu, din inimă, este să aleagă prima opțiune.

6. Găsește acel “ceva” unic care te atrage

– În final, vă propun să vă imaginați, chiar în această clipă, că vă plimbați pe o alee din complexul Atrium Garden și priviți în jur. Vă rog să identificați acel “ceva” care vă place în mod deosebit.

A.I: – Îmi place aspectul, e un ansamblu cu o notă distinctă. Îmi place să văd fațadele albe, cu câteva accente de culoare – care sunt în nuanțe de gri, nuanțe subtile, mai elegante. Griul mi s-a părut potrivit pentru că nu e o culoare care să se impună vizual, nu am dorit ca blocurile să atragă atenția prin culoare, ci să lăsăm culorile naturii să troneze, în special verdele grădinii interioare și al împrejurimilor.

Pe lângă imaginea aceasta, îmi place sentimentul de a aparține unei comunități restrânse, în care să mă bucur de intimitate și siguranță.

Iar în al treilea rând, îmi place rezolvarea funcțională a apartamentelor, adică ce vă spuneam mai devreme: confortul, ideea de a te simți bine în acel spațiu.

Dacă ar fi rezum în trei cuvinte, aș spune comunitate, intimitate, confort – acestea cred  că sunt cele trei lucruri care mă atrag cel mai mult la Atrium Garden.

Complexul Atrium Garden prinde viață și culoare în centrul VALEA LUPULUI, la 2 minute distanță de Popas Păcurari. Cele 7 blocuri sunt construite „în trepte” (blocurile din față având un regim de înălțime mai mic), din dorința de a păstra avantajul luminozității și al unei priveliști panoramice deosebite, pentru cât mai multe apartamente.

Vă invităm să descoperiţi, în imagini, stadiul actual de lucru și ultimele noutăți despre proiect pe website-ul http://atrium-garden.ro.

Sfaturi utile
Despre Atrium

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Call Now ButtonProgramează o vizionare
Atrium Garden – exclusivist, confortabil, acasă!

Atrium Garden este un proiect unic și modern, în cadrul căruia s-a acordat o atenție sporită pentru crearea unui stil de viață sănătos pentru viitorii locatari. Liniștea și confortul sunt principalele repere după care ne-am ghidat în crearea conceptului de „acasă”.